haine toamna bebe

Știi despre ce vorbesc, ai trecut prin asta. Chiar acum te gândești, probabil, vinovată, la hăinuțele dosite într-un colț de șifonier: le-ai luat dintr-un impuls de moment, pentru că nu ai putut rezista unor asemenea frumuseți în miniatură; între timp, în mulțimea de "hăinuțe-impuls", ai uitat de ele, iar bebe a crescut.

Totuși, așa cum sunt sigură că ai realizat, dincolo de bucuria adusă de admirarea hăinuțelor subdimensionate ale căror imprimeuri cu personaje de poveste ne-au furat tuturor inima de-a lungul timpului, este important ca balanța să încline în favoarea calității, nu a cantității.

Tocmai pentru ca tu să eviți excesele atunci când vine vorba despre hăinuțele puiului tău, am realizat o listă care să te ajute să cumperi strictul necesar pentru toamna aceasta:

  1. Jachete si veste

Recomandat ar fi să te îndrepți către o jachetă pentru copii impremeabilă si anti-vânt. O astfel de piesă îți va proteja puiul de vânt și ploaie și vă va permite să vă bucurați împreună, dar diferit, în aer liber, de o zi de toamnă: el, de schimbarea pe care o percepe cu toată ființa, de dansul picăturilor de ploaie; tu – de bucuria lui, de râsul molipsitor și de felul în care te face să apreciezi lucrurile mici, dar prețioase, de care, prinsă în cotidian, ai uitat să te mai bucuri.

De asemenea,nu numai deosebit de practice și comode, dar și disponibile în modele care mai de care mai vesele și colorate, ce au potențialul de a colora și cea mai cenușie zi de toamnă, vestele pentru copii sunt un "must-have". 

haine ploaie 0-12 lunivasta fas 1 - 2 ani

Pentru evenimentele mai deosebite, în cazul în care sunt prevăzute pentru toamna aceasta, te poți îndrepta către o hăinuță din blană sintetică, pufoasă și elegantă.blanite 0-12 luniblanite bebe 0-12 lunihaina blanita 6-9 luni

2. Pulovere si bluze bebelusi si copii

 Două pulovere confortabile, dar aspectuose, cu imprimeuri vesele sunt suficiente pentru toamnă: accesorizate cu bluze de culori diferite, preferabil uni, fără model (în cazul în care cardiganul este cu model), vor rezulta de fiecare dată în cele mai simpatice și confortabile ținute.pulover fetite 0-12 lunicardigan fetite 0 - 3 luni

De asemenea, bluzele pentru copii cu mesaje pot fi purtate împreună cu un cardigan simplu (pentru a nu atrage atenția de la mesaj) fiind deosebit de haioase.bluze bebe 0 - 3 lunibluze fetite 1 - 2 anibluze bebe 1 - 2 ani

3. Hanorace

Practic, comod și foarte util pentru plimbările de zi cu zi, hanoracul se numără printre cele mai la îndemână obiecte vestimentare pentru toamnă. Nu strică să achiziționezi două-trei hanorace pentru sezonul rece.hanorac baieti 1-2 anihanorac bebe 6-12 luni

 

4. Pantaloni 

Pentru că probabil toți pantalonii îi sunt, acum, puiului, mai scurți de gleznă sau este prima toamnă a lui, o să ai nevoie de cinci-șase perechi de pantaloni pentru copii și două perechi de jeansi. colanti bebe 0 -3 luniblugi bebe 6 - 9 luni

 pantaloni 0 -3 lunipantaloni bebe 9-12 luni